Personalitatea ca fundal al patologiei de criza

Personalitatea ca fundal al patologiei de criza

Omul este animalul care nu poate fi niciodata definit (Nietzsche)

Omul este masura tuturor lucrurilor (Protagoras)

Hippocrate a folosit pentru prima data termenul de “criza” avand semnificatia unui stadiu evolutiv decisiv al unei boli, acest termen sugereaza o situatie exceptionala cu mare impact asupra persoanei implicate.Criza este o situatie extrema, intolerabila, care depaseste resursele adaptative ale persoanei si apare cand un eveniment de viata stresant depaseste abilitatea de coping a individului in fata unui pericol sau provocari.

Conceptul de criza in psihopatologie ilustreaza modalitatea in care individual reactioneaza in situatii psihologice aleatorii.

Gerald Caplan leaga criza de “o perturbare situationala acuta”.In modelul sau teoretic, individual este descris intr-un continuu proces de conservare a echilibrului sau emotional.Cand un eveniment survine si depaseste capacitatea, strategiile de coping acest echilibrul este zdruncinat si apare starea de criza, dar dupa cum stim nu toti indivizii in aceleasi circumstante stresante dezvolta crize.Evaluarea particularitatilor personologice, a trasaturilor de personalitate sau chiar a tulburarilor de personalitate, a experientelor anterioare, abilitatilor de coping se impune atat pentru stabilirea vulnerabilitatii pre-criza cat si a celei post-criza.

Personalitatea se defineste ca fiind sinteza tuturor elementelor care concura la configurarea mentala a unui subiect pentru a-i da acestuia o fizionomoie proprie.Acest aspect rezulta din urmatoarele particularitati: constitutie psiho-fiziologica, elemente instinctive-afective, caracter, temperament, tipul de reactie, conduita, nivelul de aspiratii.

Personalitatea umana se caracterizeaza prin unicitate, irepetabulitate si dinamism-Pamfil si Ogodescu “Personalitatea ca organizare unitar-dinamica a celor mai reprezentative trasaturi ale individului plenar dezvoltat si integrat”. Prin trasaturile de personalitate se inteleg modele de gandire si de relationare cu mediul social si cu propria individualitate a subiectului; trasaturile nu sunt patologice si nici nu sunt diagnosticabile ca tulburari mintale, iar recunoasterea acestor trasaturi poate fi folositoare oricarui specialist in intelegerea reactiei fata de stress, boala sau oricare alta situatie cu implicatii medicale

Bolnavul, prin natura sa umana isi constientizeaza starea de boala.Suferinta lui in plan psihic nu este cauzata doar de boala lui organica, tradusa prin diferite simptome, ci si de idea ca este bolnav.Starea de boala care ii modifica confortul fizic, sau chiar ii limiteaza uneori libertatea de miscare, il face sa mediteze, sa fie de cele mai multe ori deprimat si anxietat.Oamenii sunt foarte diferiti din punct de vedere al structurii psihologice de aceea reactioneaza in fata aceleeasi situatii in mod diferit.Analizand un individ din punct de vedere al modalitatilor  de reactie, s-au constatat anumite constante ale acestora ceea ce poate permite existenta unei anumite caracteristici generale al comportamentului fiecarui individ.Legat de acesta s-au structurat mai multe grupuri de tipologii ale personalitatii.

Prezenta unei boli constientizate de catre bolnav afecteaza diferite paliere ale personalitatii bolnavului, stiind faptul ca bolnavii prezinta modalitati de comportament foarte diferite fata de boala si tratamentul impus.Explicatia este una singura, si anume aceea ca fiecare va prezenta un comportament corespunzator structurii personalitatii sale.

Doua aspecte fundamentale contureaza personalitatea bolnavului aflat in suferinta: - perceptia corecta sau minimalizarea importantei bolii si prognosticul acesteia

-          preocuparea sau lipsa interesului fata de boala si tratamentul ei

Observarea manifestarilor comportamentale ale bolnavilor atesta faptul ca acestea pot ingreuna sau pot usura de multe ori punerea unui diagnostic sau efectuarea tratamentului.Studiind manifestarile atat de polimorfe de variate ale pacientilor in boala, unii cercetatori au elaborate diverse tipologii:

Dupa Schneisshamer:

normalul, echilibratul;

nepasatorul;

nerabdatorul;

 grijuliuil, meticulosul, hiperconstinciosul;

hipocondriacul.

Interventia in criza este recunoscuta ca o metoda eficienta, care asigura depasirea situatiei si dezvoltarea unor mecanisme de coping noi sau imbunatatirea mecanismelor vechi.

Interventia in criza este definita ca totalitatea arsenalului terapeutic utilizat de profesionisti in situatia considerata a fi o criza:

- tehnici psihoterapeutice – psihoterapii scurte

- consilieri

- interventii psihofarmacologice

- interventii psihosociale si administrative.

            In urma unor studii semnificative, apartinand lui Kardiner si Spiegel (1947) au fost elaborate 3 principii de baza ale interventii in criza:

1. asigurarea unor interventii imediate, cat mai apropiate de momentul si locul declansarii crizei

2. asigurarea revenirii victimei la nivelul de functionare anterior crizei

3. oferirea unor programe comunitare care sa asigure preventia primara si secundara principiu enuntat de Caplan in 1964.

In conceotia lui Caplan interventia in criza trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

- sa fie imediata

- sa asigure proximitate

- sa asigure expectantele

- sa fie de scurta durata

            Obiectivele  principale ale interventiei in criza:

- stabilizarea/ contracararea/ incetarea efectelor si a escaladarii starii de distres

- estomparea simptomelor si semnelor de distres care acompaniaza evenimentul

- restaurarea unei functionari  independente

            Interventia in criza este prin natura ei o interventie de scurta durata si in mod obisnuit se stopeaza cand criza a fost rezolvata si s-a restabilit echilibrul anterior crizei.Natura limitata a interventiei creeaza premizele unei responsabilitati maxime pentru autodirijare, vine in sprijinul cresterii stimei de sine persoanei in suferinta si scade riscul dezvoltarii dependentei.

            In situatiile de criza evaluarea este cu mult diferita fata de orice alta evaluare, procesul fiind scurtcicuitat rapid si impletit cu tehnici de interventie, influentat de diferitele tipuri de personalitate cu trasaturile specifice,chiar de tulburarile de personalitate cu anumite caracteristici de genul:

- Modele de comportament cornice si durabile

- blamarea altora

- abilitati empatice reduse

- egocentrism

- impulsivitate, iritabilitate

- deseori rezistenta la tratament etc

Evaluarea nu trebuie sa fie fixa si rigida, procesul de evaluare in sine devenind o interventie terapeutica eficienta.

            Modelul conceput de Robert si Ottens (2005), presupune 7 sdadii ale interventiei:

1. identificarea si evaluarea precoce a persoanei aflate in criza

2. stabilirea contactului cu persoana

3. explorarea problemei si definirea ei

4. managementul sentimentelor si emotiilor persoanei aflate in criza

5. explorarea capacitatii de coping

6. explorarea si restructurarea schemelor cognitive

7. continuitatea suportului

            Abordarea psihoterapeutica in situatii de criza mai ales influentata de tipurile de personalitate sau in cazul tulburarilor de personalitate, este mult mai nuantata decat in cazul altor conditii psihiatrice intrucat:

- tulburarile personalitatii sunt expresia unor “dezvoltari” la care s-a ajuns prin indelungate si poate definitive structurari

- in timp ce tulburarile nevrotice si psihotice sunt distonice, tulburari pe care pacientii, dorind sa le depaseasca, sunt motivate pentru terapie, in tulburarile de personalitate trasaturile sunr egosintonice, fapt care ii indeparteaza de terapie

- stabile si relative constante in evolutia lor, tulburarile de personalitate au incorporate, chiar structurate, modele atitudinale, clisee relationale si stiluri comportamentale

- influentarea si schimbarea lor, implica din partea terapeutului o bogata experienta de viata, de invatare sociala si constructiva, precum si o experienta indelungata in psihoterapie.

In mod current, tehnica terapeutica utilizata trebuie sa fie bazata pe interpretari repetate si confruntari, susceptibile de a transoforma trasaturile egosintonice ale pacientilor in trasaturi distonice, ceea ce ar conditiona valoarea adaptativa a schimbarii

            Spre deosebire de alte domenii clinice, aici nu putem stabilii o alianta terapeutica propriu-zisa, ci mai ales o intelegere in cadrul careia:

-  psihoterapeutul cere pacientului: san nu lipseasca de la sedinte, sa respecte programul,

-  ascultarea pe care terapeutul trebuie sa o manuiasca rabdator, cu abilitate

- psihoterapeutul isi poate exprima dezacordul, dar nu poate reprosa, sanctiona sau blama, limitandu-se la solicitarea responsabilitatii pacientului

- intrucat unii pacienti prezinta o indoielinica moralitate, psohoterapeutul poate fi confruntat cu situatii de genul reprosului, ironizarii, expresie a transferului negativ, terapeutul nu trebuie sa se simta ofensat

- terapeutul nu trebuie sa apara lipsit de emotii, dimpotriva

            Interventia terapeutica este mult influentata de tipurile de personalitate sau de tulburarile de personalitate pornind chiar de la durata terapiei care poate fi mai lunga, este mai mult de lucrat in timpul unei sedinte, presupune mai multe aptitudini si rabdare din parte terapeutului, apare frecvent un puternic contratranser negativ si o complianta terapeutica scazuta

       

BIBLIOGRAFIE

1. Psihopatologie si orientari terapeutice in psihiatrie – Florin Tudose – Editura Fundatia Romania de maine – Bucuresti 2007

2. Tulburarile personalitatii –George Ionescu – Editura Asklepios – Bucuresti 1997

3. Psihiatrie pentru medicii de familie – Rodica Jeican - Editura Dacia 2001

4. Interventia in criza in serviciile de sanatate mintale – Ileana Stoica, Liana Dehelean, Simona Tamasan, Emil Bolcu, Martin Willems – Editura orizonturi Universitare – Timisoara 2009

5. Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie – Constantin Enachescu – Editura Polirom 2003

6. Manual de buzunar de psihiatrie clinica – Benjamin Sadock, Virginia Sadock – Editura Medicala

Psiholog clinician/Psihoterapeut Corina Molau