Normele sociale

NORMELE   SOCIALE

Omul, în cursul evoluţiei sale, a parcurs stadii diverse de configuraţie socială şi economică, raporturile sale cu natura au îmbrăcat forme variate, după cum procesul de exploatare a naturii genera o anumită formă de aşezare socială şi, în consecinţă o anumită structură mentală. Nevoit să-şi duca viaţa într-o lume ostilă, în care nu numai natura, dar şi seamănul său era lup pentru el, omul a trebuit să-şi organizeze spaţiul în care trăia, gândirea, limbajul, munca ajutându-l la aceasta. Gândirea prelogică se transformă în gândire logică, limbajul poate lua forme abstracte, munca duce la apariţia claselor: vânători, militari, preoţi, agricultori, fiecare cu normele şi regulile sale în interiorul grupului din care făceau parte. Descoperirea tehnicilor vânătorii, agriculturii, metalului nu a modificat doar viaţa materială a omului, ea a îmbogăţit, poate într-o măsură mai mare, spiritualitatea umană. Apartenenţa unui membru la grup era dată de măsura în care acesta respecta sau nu normele grupului referitoare la comportament, îmbrăcăminte, obiceiuri, interdicţii şi  tabu-uri, de felul în care se conforma la obiceiurile grupului.

Termenul de "normă" este explicat în Dicţionarul de neologisme ca "regulă obligatorie, lege după care trebuie să se conducă cineva sau ceva", conducând la cel de "normal"─ "conform unei norme, unor reguli". Normalitatea ─ unei persoane, situaţii─ apare astfel ca o măsură a respectării normelor, a constrângerilor şi prescripţiilor societaţii căreia îi aparţine persoana respectivă. Anormalitatea, comportamentul în afara normelor, provoacă efecte negative asupra lui. Respectarea normelor apare astfel ca o constrângere a societaţii asupra membrilor ei.

Normele, aşadar, nu vin din interiorul individului, ele sunt exterioare lui şi provin din obiceiurile, legile, tradiţiile unei societăţi sau grup social care îşi constrânge astfel membrii să adopte conduite şi comportamente care să corespundă aşteptărilor acelei societăţi sau grup social.

Constrângerea pentru respectarea normelor sociale începe încă de la creşterea şi educarea copiilor, acestea constând tocmai din efortul de a impune copilului moduri de a vedea, simţi, acţiona într-un fel la care el poate n-ar ajunge dacă n-ar fi condus la acestea. Copilul este învăţat să respecte obiceiurile, tradiţiile, convenţiile iar dezvoltarea personalităţii urmează un curs printre aceste jaloane: credinţele, tendinţele, practicile grupului luate în întregul lor. Obişnuinţa colectivă se transmite prin educaţie din generaţie în generaţie, dând astfel membrilor societaţii siguranţa şi stabilitate.

Norma, ca "nomos" al vechilor greci (respectare a ordinii şi legilor instituite de zei) îşi găseşte corespondent ─ sau este corespondentul ─ şi în spiritualitatea asiatică, Dao, "Calea", având mai multe forme: Dao al cerului, Dao al oamenilor şi Dao al omului, forme diferite una de alta dar care se influenţează ierarhic de sus în jos.

Normele evoluează odată cu societatea care le construieşte şi aplică datorita evoluţiei altor segmente ale aceleiaşi societăţi: politic, economic, religios. "Cazul  grecoaicei asasine", prezentat în cartea lui Alex Mucchielli "Arta de a influenţa-analiza tehnicilor de manipulare" (2,pag.43) mi se pare elocvent pentru aceasta. În Antichitatea greacă, o femeie ucigaşă a obţinut achitarea din partea judecătorilor prin simplul gest de a-şi fi dezbrăcat tunica şi de a se fi înfaţişat goală înaintea acelor judecători. Astăzi, gestul ei ar părea un act total deplasat, dar atunci, valoarea socială de respect şi admiraţie pentru frumuseţea fizică era mai mare decât valoarea punitivă a încălcării unei alte norme, crima în cazul de faţa. Judecătorilor li s-a părut nedrept faţă de societatea de atunci să o priveze de vederea unei astfel de frumuseţi. Normele sociale sunt şi ele structurate ierarhic iar judecarea comportamentelor raportându-se la normă se  face în funcţie de necesităţile societăţii. Distrugerea unei valori (frumuseţea femeii) nu a părut judecătorilor aşa importantă ca asigurarea legalităţii. Este ceea ce spunea Émile Durkheim:"Cauza determinantă a unui fapt social trebuie căutată printre faptele sociale anterioare, nu printre stările conştiinţei individuale.(...) Funcţia unui fapt social trebuie întotdeauna căutată în raportul pe care îl întreţine cu vreun scop social" (1,pag.150).

Normele sociale sunt impuse, promovate şi perpetuate prin mai multe metode:

-sunt interzise acele comportamente sau conduite care aduc atingere valorilor societăţii sau grupului social ;

-sunt recomandate, aprobate acele comportamente sau conduite care ajută la integrarea individului ca membru al societăţii;

-sunt obligatorii acele comportamente sau conduite care conservă ordinea acelei societăţi.

Nerespectarea normelor şi modelelor societăţii denotă un comportament deviant , o ieşire din normalitatea vieţii şi ordinii sociale.

Conformarea sau neconformarea la norme conduce subiectul uman la ocuparea unei poziţii (rol-status) în societatea respectivă iar această poziţie primeşte o valoare (pozitivă sau negativă) în funcţie de aşteptările societăţii pentru acel rol sau status  în sensul conformismului sau a proiecţiei evolutive ale acelei societăţi. O gândire conformă cataloghează individul ca "om la locul lui"; o gândire care produce o evoluţie în societate, o invenţie sau schimbare de paradigmă (deci neconformă) indică un "savant". Dacă Mircea Eliade, de exemplu, se limita doar la literatură, era "un scriitor"; intrând pe tărâmul istoriei religiilor, putem acum vorbi de "paradigma elidiană", sistemul dezvoltat de el dobândind recunoaştere internaţională şi reprezentând un pas înainte al societăţii în general.

Ocuparea unui rol-status într-o societate sau grup socio-profesional, prin respectarea normelor şi cunoscându-se aceste norme de către ceilalţi membrii ai societăţii, conduce la formarea stereotipurilor. Printr-un proces de categorizare sunt atribuite unui individ sau grup (social, socio-profesional, etnic) trăsături şi caracteristici generale ale acelui grup. Categorizarea, stereotipizarea răspunde nevoii fireşti a omului de a înţelege , controla şi prezice mediul înconjurător , de a-şi simplifica viaţa , a se adapta în funcţie de circumstanţe şi de confortul propriu.

Raportându-se la societatea din care face parte, subiectul uman preia de la aceasta norme primare, privind modul cum să interacţioneze cu lumea, referitoare la comunicare, limbaj, activităţi (permise sau nu), proprietate. Internalizarea acestor norme conduce la premisele pe care se va forma şi dezvolta personalitatea. În continuarea evoluţiei sale, pe parcursul maturizării cognitive, omul ia cunoştinţă de norme secundare , legate de activitatea funcţională , rezolvarea sarcinilor, orientare axiologică, conduita în diverse medii socio-profesionale.

Legitimitatea sau ilegitimitatea unei norme este dată de gradul în care ea este instituţionalizată şi recunoscută (juridic sau ca norme de convieţuire socială); caracterul ei legic poate fi abrogat sau modificat tot într-un cadru instituţional, precedat sau nu de nesupunere civilă sau socială, o normă fiind înlocuită cu o alta normă prin intenţionalitate colectivă.

Intenţionalitatea colectivă creează fapte sociale pentru a folosi evoluţiei societăţii sau colectivităţii care le valorizează. Acest lucru se observă în viaţa religioasă a unei comunităţi prin valorizarea spaţiului (sacru-profan), a timpului (sărbătoare-zi obişnuită) sau a unor comportamente, conduite sau acţiuni (păgân-creştin). Valorile respective, sintetizate în "bine"-"rău", au dat naştere unor norme care au stabilit conduite adecvate dorinţelor, credinţelor şi intenţiilor comunităţii respective. Acest lucru se observă în toate compartimentele vieţii sociale : juridic, politic, estetic, cultural, etc.. Atitudinea colectivităţii este constitutivă pentru acel fapt, care nu poate exista izolat ci numai în relaţii sistemice cu alte fapte instituţionale.

Prin intenţionalitate colectivă este atribuită o funcţie unui fapt care nu poate fi manifestat numai la nivel fizico-chimic, ci numai prin cooperarea membrilor societăţii, cooperare care se manifestă prin acceptarea, recunoaşterea şi consimţirea la noul statut al funcţiei acelui fapt social. Borna de la frontieră, ca urmă, reziduu a zidului care înconjura (pentru apărare) comunitatea respectivă, este recunoscută ca atare şi legiferată prin acorduri între comunităţile pe care ea le desparte. Borna nu mai este o barieră fizică dar este recunoscută drept barieră. O sărbatoare care nu se mai celebrează este uitată, nerespectată şi scoasă dintre normele societăţii.

O altă caracteristică a normelor ar fi aceea că ele au nevoie de o continuă  acceptare şi recunoaştere a validităţii şi legalităţii lor iar prin această acceptare, recunoaştere şi apoi performare, comunitatea care a emis şi enunţat norma este consolidată şi reconfirmată .

Pentru ca un enunţ să fie transformat în normă, el are nevoie de un cadru, de un context (spaţial, temporal, instituţional) care să-l confirme şi să-i dea puterea de normă. Avem , de exemplu , posibilitatea de a uda un nou-născut şi a spune "te botez în numele Domnului" dar faptul nu va avea nici un rezultat în comunitatea din care facem parte ; acţiunea va avea valoare de "botez" doar în cazul în care se respectă contextul spaţial (într-o biserică), temporal (în timpul unei slujbe religioase) şi instituţional ( de către o persoană recunoscută că a fost investită să facă acel lucru ─ un preot în cazul nostru).

Normele elaborate instituţional au valoare legică pentu acţiunile sau conduitele pe care le prevăd şi pentru comunitatea căreia i se adresează, deci a întregului domeniu de aplicaţie a lor. Din punct de vedere al producerii, este necesar ca instituţia care emite sau stabileşte norma să fie ea însăşi o garanţie pentru funcţionarea, aplicarea şi evaluarea normei respective. Conservarea şi respectarea normei este obţinută prin faptul că instituţia care reprezintă comunitatea, dar şi un număr suficient de membrii ai comunităţii recunosc şi acceptă acea normă precum şi instituţia care emite norma. Când instituţia le solicită membrilor mai mult decât poate obţine cu forţa şi când consimţământul societăţii este absolut necesar, se apelează la pompă, ceremonial şi multă vâlvă, la folosirea unor simboluri cu valoare sentimentală mare pentru comunitatea respectivă.

Normele elaborate neinstituţional au o recunoaştere atât legică cât şi răspândire spaţială mai redusă. Chiar dacă se obiectivează pregnant în viaţa socială , încălcarea sau nerespectarea lor nu duce la măsuri punitive din partea instituţiilor sociale. În această categorie intră obiceiurile, tradiţiile, uzanţele existente într-o comunitate într-un context spaţio-temporal dat. Unele tradiţii, deşi neconforme cu normele acceptate în întregul lor, continuă să existe într-o formă acceptabilă pentru comunitatea respectivă; strângerea de mână completează salutul la popoarele creştine deşi norma nou-testamentară indică "sărutul / îmbraţişarea frăţească" iar strângerea de mână era obicei sau indicator de recunoaştere mazdeist. "Dogmele creştinismului nu s-au schimbat de veacuri, dar rolul pe care ele îl joacă în societăţile noastre moderne nu mai este acelaşi ca în Evul Mediu" (1,pag.131).

În sistemul social, prin prescripţiile pe care le emit, normele asigură organizarea vieţii sociale, funcţionarea societăţii între nişte parametrii limitaţi de constrângerile pe care aceleaşi norme le aduc. Prin enunţarea unei norme, a unei legi, sunt interzise toate celelalte posibilităţi de acţiune în câmpul la care se refera acea normă sau lege. Aceste posibilităţi de acţiune sau reguli de conduită sunt cele aşteptate de comunitate de la subiectul uman căruia i se adresează. Acceptarea normelor duce la creşterea gradului de sociabilitate a membrilor comunităţii, reducând posibilitatea de tensionare sau conflict social, contribuind astfel la coeziunea socială, la sănătatea comunităţii respective. Internalizarea normelor capacitează subiectul uman spre cunoaşterea modalităţii de funcţionare şi organizare  a societăţii în care trăieşte, uşurându-i acestuia misiunea pe care o are ca deţinător de roluri şi statusuri. În acelaşi timp, prin instituţiile sale specializate, societatea urmareşte conformarea membrilor săi la normele pe care ea le promovează, corectând şi ajustând normele existente pentru justeţe, eficienţă, flexibilitate şi valori tradiţionale : justiţie, libertate, demnitate, în direcţia respectării drepturilor omului, a normei care dă fiecărui om "anumite drepturi inalienabile: Viaţa, Libertatea, căutarea Fericirii"─Declaraţia Drepturilor Omului de la Helsinki.

Constrângerile la care subiectul uman este supus pentru respectarea normelor, chiar dacă sunt suportabile sau suportate de bună voie, nu încetează de a fi constrângeri; dar, fără existenţa acestor constrângeri , a normelor în general , viaţa ar fi mai dificilă . Şi mai complicată.

BIBLIOGRAFIE 

1.Durkheim , Émile , Regulile metodei sociologice , Editura Polirom , Iaşi , 2002.

2.Mucchielli , Alex , Arta de a influenţa – analiza tehnicilor de manipulare , Editura Polirom , Iaşi , 2002.

3.Searle , John R. , Realitatea ca proiect social , Editura Polirom , Iaşi , 2000.

4.Yzerbyt , V. , Schadron , G. , Cunoaşterea şi judecarea celuilalt - o introducere în cogniţia socială , Editura Polirom , Iaşi , 2002.

5.*** , Dicţionar de neologisme , Editura Academiei R.S.R. , Bucureşti , 1978. 

articol 036