NORMELE SOCIALE
Omul, în cursul evoluţiei sale, a
parcurs stadii diverse de configuraţie socială şi economică, raporturile sale cu natura au
îmbrăcat forme variate, după cum procesul de exploatare a naturii genera o
anumită formă de aşezare socială şi, în consecinţă o anumită structură mentală.
Nevoit să-şi duca viaţa într-o lume ostilă, în care nu numai natura,
dar şi seamănul său era lup pentru el, omul a trebuit să-şi organizeze spaţiul
în care trăia, gândirea, limbajul, munca ajutându-l la aceasta. Gândirea
prelogică se transformă în gândire logică, limbajul poate lua forme abstracte,
munca duce la apariţia claselor: vânători, militari, preoţi, agricultori,
fiecare cu normele şi regulile sale în interiorul grupului din care făceau
parte. Descoperirea tehnicilor vânătorii, agriculturii, metalului nu a
modificat doar viaţa materială a omului, ea a îmbogăţit, poate într-o măsură
mai mare, spiritualitatea umană. Apartenenţa unui membru la grup era dată de
măsura în care acesta respecta sau nu normele grupului referitoare la
comportament, îmbrăcăminte, obiceiuri, interdicţii şi tabu-uri, de felul în care se conforma la
obiceiurile grupului.
Termenul de "normă" este explicat în
Dicţionarul de neologisme ca "regulă obligatorie, lege după care trebuie
să se conducă cineva sau ceva", conducând la cel de "normal"─
"conform unei norme, unor reguli". Normalitatea ─ unei persoane,
situaţii─ apare astfel ca o măsură a respectării normelor, a constrângerilor şi
prescripţiilor societaţii căreia îi aparţine persoana respectivă.
Anormalitatea, comportamentul în afara normelor, provoacă efecte negative
asupra lui. Respectarea normelor apare astfel ca o constrângere a societaţii
asupra membrilor ei.
Normele, aşadar, nu vin din interiorul individului,
ele sunt exterioare lui şi provin din obiceiurile, legile, tradiţiile unei
societăţi sau grup social care îşi constrânge astfel membrii să adopte conduite
şi comportamente care să corespundă aşteptărilor acelei societăţi sau grup
social.
Constrângerea pentru respectarea normelor sociale
începe încă de la creşterea şi educarea copiilor, acestea constând tocmai din
efortul de a impune copilului moduri de a vedea, simţi, acţiona într-un fel la
care el poate n-ar ajunge dacă n-ar fi condus la acestea. Copilul este învăţat
să respecte obiceiurile, tradiţiile, convenţiile iar dezvoltarea personalităţii
urmează un curs printre aceste jaloane: credinţele, tendinţele, practicile
grupului luate în întregul lor. Obişnuinţa colectivă se transmite prin educaţie
din generaţie în generaţie, dând astfel membrilor societaţii siguranţa şi
stabilitate.
Norma, ca "nomos" al vechilor greci
(respectare a ordinii şi legilor instituite de zei) îşi găseşte corespondent ─
sau este corespondentul ─ şi în spiritualitatea asiatică, Dao,
"Calea", având mai multe forme: Dao al cerului, Dao al oamenilor şi
Dao al omului, forme diferite una de alta dar care se influenţează ierarhic de
sus în jos.
Normele evoluează odată cu societatea care le
construieşte şi aplică datorita evoluţiei altor segmente ale aceleiaşi
societăţi: politic, economic, religios. "Cazul grecoaicei asasine", prezentat în cartea
lui Alex Mucchielli "Arta de a influenţa-analiza tehnicilor de
manipulare" (2,pag.43) mi se pare elocvent pentru aceasta. În Antichitatea
greacă, o femeie ucigaşă a obţinut achitarea din partea judecătorilor prin
simplul gest de a-şi fi dezbrăcat tunica şi de a se fi înfaţişat goală înaintea
acelor judecători. Astăzi, gestul ei ar părea un act total deplasat, dar
atunci, valoarea socială de respect şi admiraţie pentru frumuseţea fizică era
mai mare decât valoarea punitivă a încălcării unei alte norme, crima în cazul
de faţa. Judecătorilor li s-a părut nedrept faţă de societatea de atunci să o
priveze de vederea unei astfel de frumuseţi. Normele sociale sunt şi ele structurate
ierarhic iar judecarea comportamentelor raportându-se la normă se face în funcţie de necesităţile societăţii.
Distrugerea unei valori (frumuseţea femeii) nu a părut judecătorilor aşa
importantă ca asigurarea legalităţii. Este ceea ce spunea Émile
Durkheim:"Cauza determinantă a unui fapt social trebuie căutată printre
faptele sociale anterioare, nu printre stările conştiinţei individuale.(...)
Funcţia unui fapt social trebuie întotdeauna căutată în raportul pe care îl
întreţine cu vreun scop social" (1,pag.150).
Normele sociale sunt impuse, promovate şi perpetuate
prin mai multe metode:
-sunt interzise acele comportamente sau conduite
care aduc atingere valorilor societăţii sau grupului social ;
-sunt recomandate, aprobate acele comportamente sau
conduite care ajută la integrarea individului ca membru al societăţii;
-sunt obligatorii acele comportamente sau conduite
care conservă ordinea acelei societăţi.
Nerespectarea normelor şi modelelor societăţii
denotă un comportament deviant , o ieşire din normalitatea vieţii şi ordinii
sociale.
Conformarea sau neconformarea la norme conduce
subiectul uman la ocuparea unei poziţii (rol-status) în societatea respectivă
iar această poziţie primeşte o valoare (pozitivă sau negativă) în funcţie de
aşteptările societăţii pentru acel rol sau status în sensul conformismului sau a proiecţiei
evolutive ale acelei societăţi. O gândire conformă cataloghează individul ca
"om la locul lui"; o gândire care produce o evoluţie în societate, o
invenţie sau schimbare de paradigmă (deci neconformă) indică un
"savant". Dacă Mircea Eliade, de exemplu, se limita doar la
literatură, era "un scriitor"; intrând pe tărâmul istoriei
religiilor, putem acum vorbi de "paradigma elidiană", sistemul
dezvoltat de el dobândind recunoaştere internaţională şi reprezentând un pas
înainte al societăţii în general.
Ocuparea unui rol-status într-o societate sau grup
socio-profesional, prin respectarea normelor şi cunoscându-se aceste norme de
către ceilalţi membrii ai societăţii, conduce la formarea stereotipurilor.
Printr-un proces de categorizare sunt atribuite unui individ sau grup (social,
socio-profesional, etnic) trăsături şi caracteristici generale ale acelui grup.
Categorizarea, stereotipizarea răspunde nevoii fireşti a omului de a înţelege ,
controla şi prezice mediul înconjurător , de a-şi simplifica viaţa , a se
adapta în funcţie de circumstanţe şi de confortul propriu.
Raportându-se la societatea din care face parte,
subiectul uman preia de la aceasta norme primare, privind modul cum să interacţioneze
cu lumea, referitoare la comunicare, limbaj, activităţi (permise sau nu),
proprietate. Internalizarea acestor norme conduce la premisele pe care se va
forma şi dezvolta personalitatea. În continuarea evoluţiei sale, pe parcursul
maturizării cognitive, omul ia cunoştinţă de norme secundare , legate de
activitatea funcţională , rezolvarea sarcinilor, orientare axiologică, conduita
în diverse medii socio-profesionale.
Legitimitatea sau ilegitimitatea unei norme este
dată de gradul în care ea este instituţionalizată şi recunoscută (juridic sau
ca norme de convieţuire socială); caracterul ei legic poate fi abrogat sau
modificat tot într-un cadru instituţional, precedat sau nu de nesupunere civilă
sau socială, o normă fiind înlocuită cu o alta normă prin intenţionalitate
colectivă.
Intenţionalitatea colectivă creează fapte sociale
pentru a folosi evoluţiei societăţii sau colectivităţii care le valorizează.
Acest lucru se observă în viaţa religioasă a unei comunităţi prin valorizarea
spaţiului (sacru-profan), a timpului (sărbătoare-zi obişnuită) sau a unor
comportamente, conduite sau acţiuni (păgân-creştin). Valorile respective,
sintetizate în "bine"-"rău", au dat naştere unor norme care
au stabilit conduite adecvate dorinţelor, credinţelor şi intenţiilor comunităţii
respective. Acest lucru se observă în toate compartimentele vieţii sociale :
juridic, politic, estetic, cultural, etc.. Atitudinea colectivităţii este
constitutivă pentru acel fapt, care nu poate exista izolat ci numai în relaţii
sistemice cu alte fapte instituţionale.
Prin intenţionalitate colectivă este atribuită o
funcţie unui fapt care nu poate fi manifestat numai la nivel fizico-chimic, ci
numai prin cooperarea membrilor societăţii, cooperare care se manifestă prin
acceptarea, recunoaşterea şi consimţirea la noul statut al funcţiei acelui fapt
social. Borna de la frontieră, ca urmă, reziduu a zidului care înconjura
(pentru apărare) comunitatea respectivă, este recunoscută ca atare şi
legiferată prin acorduri între comunităţile pe care ea le desparte. Borna nu
mai este o barieră fizică dar este recunoscută drept barieră. O sărbatoare care
nu se mai celebrează este uitată, nerespectată şi scoasă dintre normele
societăţii.
O altă caracteristică a normelor ar fi aceea că ele
au nevoie de o continuă acceptare şi
recunoaştere a validităţii şi legalităţii lor iar prin această acceptare,
recunoaştere şi apoi performare, comunitatea care a emis şi enunţat norma este
consolidată şi reconfirmată .
Pentru ca un enunţ să fie transformat în normă, el
are nevoie de un cadru, de un context (spaţial, temporal, instituţional) care
să-l confirme şi să-i dea puterea de normă. Avem , de exemplu , posibilitatea
de a uda un nou-născut şi a spune "te botez în numele Domnului" dar
faptul nu va avea nici un rezultat în comunitatea din care facem parte ;
acţiunea va avea valoare de "botez" doar în cazul în care se respectă
contextul spaţial (într-o biserică), temporal (în timpul unei slujbe
religioase) şi instituţional ( de către o persoană recunoscută că a fost
investită să facă acel lucru ─ un preot în cazul nostru).
Normele elaborate instituţional au valoare legică
pentu acţiunile sau conduitele pe care le prevăd şi pentru comunitatea căreia i
se adresează, deci a întregului domeniu de aplicaţie a lor. Din punct de vedere
al producerii, este necesar ca instituţia care emite sau stabileşte norma să
fie ea însăşi o garanţie pentru funcţionarea, aplicarea şi evaluarea normei
respective. Conservarea şi respectarea normei este obţinută prin faptul că
instituţia care reprezintă comunitatea, dar şi un număr suficient de membrii ai
comunităţii recunosc şi acceptă acea normă precum şi instituţia care emite
norma. Când instituţia le solicită membrilor mai mult decât poate obţine cu
forţa şi când consimţământul societăţii este absolut necesar, se apelează la
pompă, ceremonial şi multă vâlvă, la folosirea unor simboluri cu valoare
sentimentală mare pentru comunitatea respectivă.
Normele elaborate neinstituţional au o recunoaştere
atât legică cât şi răspândire spaţială mai redusă. Chiar dacă se obiectivează
pregnant în viaţa socială , încălcarea sau nerespectarea lor nu duce la măsuri
punitive din partea instituţiilor sociale. În această categorie intră
obiceiurile, tradiţiile, uzanţele existente într-o comunitate într-un context
spaţio-temporal dat. Unele tradiţii, deşi neconforme cu normele acceptate în
întregul lor, continuă să existe într-o formă acceptabilă pentru comunitatea
respectivă; strângerea de mână completează salutul la popoarele creştine deşi
norma nou-testamentară indică "sărutul / îmbraţişarea frăţească" iar
strângerea de mână era obicei sau indicator de recunoaştere mazdeist.
"Dogmele creştinismului nu s-au schimbat de veacuri, dar rolul pe care ele
îl joacă în societăţile noastre moderne nu mai este acelaşi ca în Evul
Mediu" (1,pag.131).
În sistemul social, prin prescripţiile pe care le
emit, normele asigură organizarea vieţii sociale, funcţionarea societăţii între
nişte parametrii limitaţi de constrângerile pe care aceleaşi norme le aduc.
Prin enunţarea unei norme, a unei legi, sunt interzise toate celelalte
posibilităţi de acţiune în câmpul la care se refera acea normă sau lege. Aceste
posibilităţi de acţiune sau reguli de conduită sunt cele aşteptate de
comunitate de la subiectul uman căruia i se adresează. Acceptarea normelor duce
la creşterea gradului de sociabilitate a membrilor comunităţii, reducând
posibilitatea de tensionare sau conflict social, contribuind astfel la
coeziunea socială, la sănătatea comunităţii respective. Internalizarea normelor
capacitează subiectul uman spre cunoaşterea modalităţii de funcţionare şi
organizare a societăţii în care
trăieşte, uşurându-i acestuia misiunea pe care o are ca deţinător de roluri şi
statusuri. În acelaşi timp, prin instituţiile sale specializate, societatea
urmareşte conformarea membrilor săi la normele pe care ea le promovează,
corectând şi ajustând normele existente pentru justeţe, eficienţă,
flexibilitate şi valori tradiţionale : justiţie, libertate, demnitate, în
direcţia respectării drepturilor omului, a normei care dă fiecărui om
"anumite drepturi inalienabile: Viaţa, Libertatea, căutarea
Fericirii"─Declaraţia Drepturilor Omului de la Helsinki.
Constrângerile la care subiectul uman este supus
pentru respectarea normelor, chiar dacă sunt suportabile sau suportate de bună
voie, nu încetează de a fi constrângeri; dar, fără existenţa acestor
constrângeri , a normelor în general , viaţa ar fi mai dificilă . Şi mai
complicată.
BIBLIOGRAFIE
1.Durkheim
, Émile , Regulile metodei sociologice , Editura Polirom , Iaşi , 2002.
2.Mucchielli , Alex , Arta de a influenţa – analiza tehnicilor de manipulare , Editura
Polirom , Iaşi , 2002.
3.Searle , John R. , Realitatea ca proiect social , Editura
Polirom , Iaşi , 2000.
4.Yzerbyt , V. , Schadron , G. , Cunoaşterea şi judecarea
celuilalt - o introducere în cogniţia
socială , Editura Polirom , Iaşi ,
2002.
5.*** , Dicţionar de neologisme , Editura Academiei
R.S.R. , Bucureşti , 1978.
articol 036
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu